Auzi susurul pârâului de munte?
Un maestru zen mergea în tăcere de-a lungul unei cărări de munte împreună cu unul dintre
discipolii lui. Când au ajuns în dreptul unui cedru străvechi s-au oprit să ia o masă simplă, constând
din orez şi legume. După ce au mâncat, discipolul, un călugăr tânăr care încă nu găsise cheia către
misterul zenului, a rupt tăcerea întrebându-şi maestrul: „Maestre, cum intru în zen?”
Întreba, desigur, cum să intre în starea de conştiinţă reprezentată de zen.
Maestrul a păstrat tăcerea. S-au scurs aproape cinci minute în care discipolul aştepta cu
nerăbdare un răspuns. Era pe cale să pună o nouă întrebare când maestrul a vorbit deodată. „Auzi
susurul pârâului aceluia de munte?”
Discipolul nu realizase că există vreun pârâu de munte. Fusese prea ocupat să se gândească
la semnificaţia zenului. Acum, pentru că asculta ca să audă sunetul, mintea gălăgioasă i s-a potolit.
La început nu auzea nimic. Apoi, gândurile lui au făcut loc unei vigilenţe sporite şi brusc a putut
auzi murmurul abia perceptibil al unui pârâiaş aflat la mare depărtare.
„Da, acum îl aud”, a răspuns.
Maestrul a ridicat degetul şi, cu o privire în acelaşi timp blândă şi fioroasă, a spus: „Intră în
zen de-acolo.”
Discipolul era uluit. Acesta era primul său satori — o străfulgerare a iluminării. Ştia ce este
zenul, fără să ştie ce anume ştia.
Şi-au continuat drumul în tăcere. Discipolul era uimit de cât de vie era lumea care-l
înconjura. Părea că trăieşte totul pentru prima dată. Totuşi, încetul cu încetul, gândurile i-au
revenit. Liniştea vigilentă a fost din nou acoperită de zgomotul minţii şi, nu după mult timp, avea o
nouă întrebare. „Maestre”, a rostit, „m-am tot gândit. Ce-ai fi spus dacă n-aş fi putut să aud pârâul pe munte?” Maestrul s-a oprit, s-a uitat la el, a ridicat degetul şi i-a spus: „Intră în zen de-acolo.”
"
Am inceput sa inteleg la ce anume se referea maestrul respectiv. Nu pot spune in cuvinte deoarece nu am inteles mental. Dar pentru ca suntem familiarizati cu cuvantul "prezenta" o sa-l folosec pe acesta. As putea spune ca daca inchizi ochii si simti fiinta din spatele sunetului, Observatorul, Cel care asculta, e mai profunda aceasta simtire decat daca ai percepe vizual un pom sau orice altceva. Cand percepi vizual, apar mai multe elemente ce-ti stimuleaza mintea sa interpreteze. Nu ca nu ar avea efect si vizual, ba chiar are, insa necesita mai multa concentrare. De exemplu azi percepeam vizual , stand pe banca in parc si observand tabloul din natura. Pleoapele mi-au devenit grele , si desi ma simteam inviorat in sinea mea, imi era somn. Pentru mine este ceva normal, este somnul ce apare atunci cand ma conectez in Acum.
Probabil ca undeva, la nivel subconstient, e similar cu odihna, adica, e un indicator al faptului ca organismul se odihneste, se recupereaza. Este o stare total opusa somnului propriu zis deoarece esti semi-constient de ceea ce e in jurul tau. Cand am ajuns acasa ca sa dorm, nici n-am stiut cand au trecut 90 de minute. Adica, eu stiam de mine ca incerc sa adorm dar timpul a zburat rapid. Abia apoi mi-am dat seama ca am dormit, deoarece ma simteam ca atunci cand te trezesti dupa un somn luuuuung si ai impresia ca esti pe o alta lume, parca esti sedat.
. Am remarcat o incalzire a palmelor, in special cea stanga atunci cand am intrat in starea respectiva, pe banca.Indiferent de modul in care percep, cea mai mare parte a concentrarii este in primele cateva minute. Pana se linisteste mintea. Apoi, totul vine de la sine. Nu trebuie decat sa stau si sa ma bucur de ceea ce traiesc.
Cata liniste !
